Carti online anticariat
cartepedia.ro
Colectii Adevarul Autori cartile Adevarul

84. Peripetiile bravului soldat Svejk in Razboiul Mondial, vol. II
Jaroslav Hasek

84. Peripetiile bravului soldat Svejk in Razboiul Mondial, vol. II

Titlu: 84. Peripetiile bravului soldat Svejk in Razboiul Mondial, vol. II

Autor: Jaroslav Hasek

Colecţie: Biblioteca Adevărul

Editura: Adevarul

Traducerea: Jean Grosu

Număr de pagini: 384

13,99RON
Adaugă în coş

Švejk este unul dintre cele mai îndrăgite personaje fictive ale literaturii universale. Cartea ce-i poartă numele aparţine scriitorului de origine cehă Jaroslav Hasek şi este un roman-satiră. Lucrarea trebuia iniţial să aibă şase volume, dar, până la moartea sa, autorul a realizat doar patru care s-au publicat mai apoi in două părţi. În manuscris, titlul era: Aventurile profetice ale bunului soldat Švejk în timpul Războiului Mondial.

Chiar dacă Svejk este un brav soldat care, mai presus de orice, doreşte să-şi apere împăratul "până la ultima suflare", cartea nu înfăţişează mari fapte de vitejie, ci satirizează birocraţia vremurilor, armata, clerul şi chiar persoana împăratului. Deşi periplul aventurilor bravului soldat a rămas neterminat, criticii consideră această operă ca fiind una dintre cele mai însemnate ale secolului al XX-lea.

6 lucruri pe care trebuie să le ştii despre Jaroslav Hasek:

  1. S-a născut la 30 aprilie 1883, la Praga;
  2. În copilărie, din cauza sărăciei, familia lui şi-a schimbat domiciliul de mai mult de zece ori.
  3. Tatăl lui a murit când Jaroslav avea doar 13 ani. Mama lui nu şi-a permis să îl ţină în şcoală, aşa că Jaroslav a renunţat la liceu când a împlinit 15 ani. S-a angajat ca farmacist, dar în cele din urmă a absolvit o şcoală de afaceri.
  4. Hasek a cunoscut-o, în 1907, pe Jarmila Mayerova, de care s-a îndrăgostit la prima vedere. Din cauza stilului lui de viaţă, părinţii ei au considerat că nu este "o partidă bună" pentru fiica lor. Când părinţii Mayerovei au reuşit să-i despartă, Hasek s-a orientat numai către scris. Prin 1909, el avea deja şaizeci şi patru de povestiri publicate. S-a căsătorit cu Jarmila Mayerova în 1910. Mariajul a fost în cele din urmă unul nefericit - a durat doar trei ani.
  5. La izbucnirea Primului Război Mondial, Hasek intră în armată. Multe dintre personajele din Peripeţiile bravului soldat Švejk în Războiul Mondial au ca model oamenii pe care i-a întâlnit pe câmpul de luptă.
  6. În ultima parte a vieţii, Hasek devenise supraponderal şi s-a îmbolnăvit grav. A murit în propriul pat în satul Lipnice, pe neaşteptate, în 1923, la 39 de ani. Cauza decesului a fost tuberculoza contractată în timpul războiului.
libris.ro
(cartea „84. Peripetiile bravului soldat Svejk in Razboiul Mondial, vol. II” de Jaroslav Hasek a apărut în librărie la data de 22 iunie, 2010)

Acasă | Căutare | Catalog | Contact | Informaţii | ANPC | Hartă site

Copyright © 2009 cartile-adevarul.com