Carti online anticariat
cartepedia.ro
Colectii Adevarul Autori cartile Adevarul

69. Prin foc si sabie vol. II
Henryk Sienkiewicz

69. Prin foc si sabie vol. II

Titlu: 69. Prin foc si sabie vol. II

Autor: Henryk Sienkiewicz

Colecţie: Biblioteca Adevărul

Editura: Adevarul

Traducerea: Stan Velea

Număr de pagini: 464

13,99RON
Adaugă în coş

Prin foc şi sabie, romanul de proporţii al lui Henryk Sienkiewicz, a apărut în 1884 şi face parte din aşa-numita Trilogie, alături de romanele Potopul şi Pan Wolodvjowski. La mai mult de un secol şi jumătate de la apariţie, este una dintre cărţile-cult din Polonia şi, ca aproape orice roman clasic, şi-a păstrat puterea de seducţie de-a lungul anilor. Autorul a ales formula romanului istoric, ambiţionându-se să înfăţişeze, în peste 1.000 de pagini, o imagine cuprinzătoare a regatului Poloniei, frământat de lupte şi conflicte, într-o tulburată epocă postrenascentistă.

În secolul al XVII-lea, la graniţa dintre Polonia şi Ucraina, în timpul unei revoluţii pentru eliberarea Ucrainei, Jan Skrzetuski se îndrăgosteşte de Helena Kurcewicz, o femeie foarte frumoasă, care lasă o impresie puternică fiecărui bărbat pe care îl întâlneşte. Frumuseţea ei este dublată de un intens simţ al onoarei, ea fiind capabilă chiar să se sinucidă, doar pentru a evita căderea în dizgraţie.

Prin foc şi sabie spune povestea răzmeriţei care a izbucnit în 1640 în regatul Poloniei. Răscoala condusă de Bogdan Hmielniţki, Tuhai-bei şi Bohun urmăreşte eliberarea Ucrainei.

De cealaltă parte, oastea poloneză, în frunte cu prinţul Wisniowiecki, încearcă să înăbuşe răzmeriţa şi să poarte tratative cu răsculaţii. Iar lupta se soldează cu întemeierea statului Ucraina, cu preţul multor vieţi omeneşti, în vreme ce polonezii le cad prizonieri răsculaţilor, care îi vând ca sclavi. Scenele de bătălie se numără printre secvenţele cele mai spectaculoase din roman, autorul exploatând din plin tehnica detaliului. Sienkiewicz şi-a îndeplinit misiunea de a scrie un roman patriotic, cu o dimensiune mobilizatoare, în care să înfăţişeze formarea identităţii naţionale a Poloniei.

9 lucruri pe care trebuie să le ştii despre Henryk Sienkiewicz:

  • Henryk Sienkiewicz (5 mai 1846 - 15 nov 1916) a primit premiul Nobel pentru Literatură în 1905. Romane precum Potopul sau Prin foc şi sabie l-au transformat repede într-unul dintre cei mai îndrăgiţi autori polonezi.
  • Tatăl lui Sienkiewicz a fost cel care i-a insuflat simţul patriotic copilului. El 1-a învăţat să recite "Cântecele istorice" ale lui J.U. Niemcewicz încă înainte ca Henryk să ştie să citească.
  • Unchiul tatălui său slujise regelui Stanislaw August, iar fratele lui Sienkiewicz, Kazimierz, a fost răpus în Războiul Franco-Prusac (1871).
  • În 1865, când avea 19 ani, părăseşte şcoala, însă un an mai târziu reia studiile, tot la Varşovia, urmând cursurile Facultăţii de Drept, apoi de Medicină şi de Filologie.
  • Între 1869-1873 colaborează la publicaţiile „Przeglad Tygodniowy" şi "Gazeta Polska", ajungând în scurt timp ziaristul preferat al varşovienilor.
  • În 1876 pleacă în California, unde, ajutat de câţiva prieteni, printre care şi celebra actriţă Helena Modrzejewska, înfiinţează o fermă.
  • În 1886 ajunge şi la Bucureşti, după un lung periplu prin ţările Orientului.
  • Se implică în acţiuni caritabile şi, în timpul Primului Război Mondial, Sienkiewicz organizează în Elveţia, împreună cu Ignacy Paderewski, comitetul de ajutor
  • După moartea sa (la 15 noiembrie 1916, la Vevey, în Elveţia), osemintele i-au fost aduse în patrie abia în 1924.
libris.ro
(cartea „69. Prin foc si sabie vol. II” de Henryk Sienkiewicz a apărut în librărie la data de 11 aprilie, 2010)

Acasă | Căutare | Catalog | Contact | Informaţii | ANPC | Hartă site

Copyright © 2009 cartile-adevarul.com