Primul roman al lui Hassel, Legiunea blestemaţilor, are o pronunţată tentă autobiografică şi prezintă, fără prea multe figuri de stil, aproape frust, drama “soldatului-carne de tun” din Europa celui de-al Doilea Război Mondial.
„Legiunea” este o veritabilă frescă a dezumanizării de sorginte nazistă, cu lagăre unde se muncea până la exterminare, cu instrucţie la sânge, cu pedepse şi crime odioase. Cele dintâi pagini au fost concepute imediat după capitularea Germaniei naziste, între 1945 – 1949, ani în care Hassel era – încă o festă a sorţii! – prizonier de război.
Câteva scene, prezentate într-un registru aparte, se petrec la Bucureşti, unde Obergefreiterul Porta câştigă la poker amanta unui june... baron.
Legiunea blestemaţilor a apărut în 1953, la doi ani după ce Sven Pedersen (Hassel este numele de fată al mamei sale) se căsătorise cu Dorthe Jensen, cea care l-a încurajat şi l-a susţinut întru afirmarea sa în literatură.